Are 21 de ani si este gratia intruchipata. Face minuni pe covorul de gimnastica ritmica, unde a reusit sa imblanzeasca cele patru obiecte: panglica, cerc, minge si maciuci. Castiga medalii, dar nu pentru Romania.
Lotul national de gimnastica ritmica al Italiei mizeaza pe o romanca. Aceasta este ieseanca Andreea Stefanescu. De-a lungul anilor, gratioasa romanca a contribuit din plin la palmaresul de invidiat al nationalei de gimnastica ritmica a Italiei.
Andreea Stefanescu este campioana mondiala, alaturi de colegele sale din echipa Italiei, dar are in palmares si alte medalii de aur, argint si bronz.
Este componenta de baza a lotului Italiei chiar si la Jocurile Europene, care se desfasoara in prezent la Baku.
A facut parte din lotul Romaniei
Andreea Stefanescu a facut parte si din lotul national individual de gimnastica ritmica al Romaniei. A pasit pentru prima data intr-o sala de sport pe cand avea doar cinci ani, in orasul ei natal, Iasi. S-a nascut intr-o familie modesta. Mama ei a plecat, in anul 2004, la munca in Italia, pentru a se descurca. Doi ani mai tarziu, in 2006, Andreea a decis sa se mute si ea in Italia, alaturi demama sa.
A continuat sa practice gimnastica ritmica la un club sportiv din Spoleto, La Fenice. Aici, antrenoarea laura Bocchini i-a fost ca o a doua mama, romanca locuind la ea timp de trei ani. Antrenamentele dure si ambitia au facut-o pe Andrea Stefanescu sa ajunga sa faca parte din echipa de ansamblu a Italiei, unde este una dintre componentele de baza.
I s-au recunoscut meritele
Cu multe medalii in palmares, atat la concursurile europene si mondiale, cat si la Olimpiada, Andreea Stefanescu este un nume in gimnastica ritmica. Meritele sale i-au fost recunoscute si prin Ordinul Cavaler al Meritului Republicii italiene. Acesta i-a fost acordat in aprilie anul trecut pentru medalia de bronz castigata cu echipa la londra, in 2012.
CITESTE SI:
(D.A.)